Şcoala noastră este deschisă pentru toţi cei care au nevoie de educaţie; în opinia noastră educaţia nu este un privilegiu pentru câţiva, ci este un drept al tuturor.
Şcoala satisface nevoia elevului de a se simţi competent, integrat în colectiv şi independent.
Avem ca prioritate pregătirea elevilor pentru o lume în schimbare, formându-le capacităţi, deprinderi şi competenţe care să le permită să-şi găsească locul şi menirea socială.
Respectăm fiecare elev, oricât de modeste ar fi rezultatele şcolare, identificând atuul şi aptitudinele fiecăruia pentru a le putea valorifica.
Utilizăm metode activ-participative (învăţare inter-activă, stimularea gândirii critice şi stimularea muncii în echipă) care vor motiva şi stimula elevii pe durata procesului educaţional.
Educăm elevii pentru a deveni buni cetăţeni şi, în viitorul apropiat, cetăţeni de ,,tip european”, pentru a avea un comportament ecologic.
Şcoala noastră acceptă rolul de iniţiator/susţinator şi catalizator al comunităţii, de continuator al tradiţiilor locale.
Avem parteneriate active cu autorităţile locale, poliţia, biserica, dispensarul uman, precum şi cu diferite şcoli din zonă şi din ţară.
În acest scop se vor organiza activităţi pentru :
- consilierea părinţilor în vederea conştientizării importanţei investiţiei în formarea şi educarea copiilor;
- stimularea valorilor autentice ale culturii româneşti şi universale prin dezvoltarea fondului de carte existent şi a capacităţilor de literaţie şi analiză literară.
Şcoala noastră va forma un absolvent autonom, responsabil, cu convingeri şi comportament voluntar, care să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii, în măsură să decidă asupra propriilor trasee de dezvoltare profesională.